Enigma otiliei
Tema și viziunea
despre lume – Enigma Otiliei
Romanul
este o specie a genului epic în
proză, de mare întindere, cu o problematică diversificată și cu un conflict
amplu dezbătut în mai multe fire narative. Romanul “Enigma Otiliei” a fost
publicat în anul 1938 la sfârșitul perioadei interbelice.
Este un roman realist de tip
balzacian. Realismul se concretizează prin:temă, simetria semnificativă, specificul secvențelor
narative, portretizarea personajelor. Balzacianismul este ilustrat chiar de la
început prin grija pentru precizarea locului și a timpului acțiunii. “ Într-o seară de la începutul lui iulie
1909, cu puțin înainte de orele 10 un tânăr de vvreo opsrezece ani îmbrăcat în
uniformă de licean intră pe strada Antim, venind ... “
Tema
romanului este ilustrarea unei părți a burgheziei bucureștene de la începutul
secolului al XX-lea, ilustrându-se astfel caraacterul citadin al romanului.
Opera prezintă procesul de formare al unui tânăr ce înainte de a se împlini din
punct de vedere professional trăiește experiența iubirii și a relației de
familie. Caracterul balzacian al textului se reflectă și în tema moștenirii,
existentă în roman.
Secvența din incipit reflectă
tema romanului, fiind realizată prin metoda realist-balzaciană: situarea exactă în timp și spațiu. Prin
intermediul jocului de table sunt prezentate personajele, dar și relațiile
existente între aceștia. Caracterele dezvăluite inițial nu evoluează pe
parcursul romanului, dar trasăturile personajelor sunt tot mai evidențiate. În incipit Felix îl cunoaște pe rafinatul
Leonida Pascalopol, prietenul lui Costache Giurgiuveanu și protectorul Otiliei,
dar și familia Aglaei. Naratorul îi atribuie lui Felix observarea obiectivă a
personajelor prezentate în odaia în care este introdus. Sunt realizate
portretele fizice ale personajelor, cu detalii vestimentare și fiziologice care
sugerează în manieră clasică trăsături de caracter, de asemenea este prezentată
în mod direct, starea civilă, alături de elementele de biografie și statutul
personajelor în cadrul familiei. Toate aceste aspecte configurează atmosfera
neprimitoare și imaginea mediului în care pătrunde tânărul și prefigurează cele
două planuri narative, dar și conflictul. Atitudinea protectoare a otiliei
motivează atașamentul lui Felix.
O altă secvență epică importantă
pentru temei romanului este constituită de scena în care, după moartea lui
Costache Giurgiuveanu acesta i se oferă lui Felix. După moartea lui Costache
Giurgiuveanu , Otilia se simte singură și părăsită, se va duce într-o seară în
camera lui Felix, pretextând că vrea să vadă cum arată odaia unui băiat. De
fapt Otilia dorea să i se dăruiască lui Felix, însă acesta, pentru a-i
demonstra sentimentele puternice pe care le are pentru ea refuză erotismul. În
discuția lor, Otilia îl ia ca model pe Pascalopol personaj cu care Felix se
află mereu în competiție. Aceasta discută cu Felix despre importanța carierei,
aspectul profesionat fiind legat de posibilitatea afirmării în societate. Ea nu
acceptă ca felix să renunțe la studii numai pentru a-i creea ei un confort
material. Intuiește că Felix este mult prea ambișios pentru a se putea mulțumii
numai cu iubirea ei
Titlul inițial al operei, “Părinții
Otiliei” reflectă ideea
paternității, caracteristică specifică balzacianismului. Acesta dezbătea faptul
că toate personajele au influențat într-un anumit mod destinul Otiliei. Titlul
a fost schimbat în „Enigma Otiliei”, accentual căzând pe personajul
principal ce reprezintă clasicul enigmatic feminine.
Proza
realist obiectivă se realizează prin narațiunea la persoana a-III- a. Viziunea
dindărăt presupune un narrator obiectiv și detașat. Naratorul este omniscient și
omniprezent.
Romanul este alcătuit din 20 de
capitole și este construit pe mai multe planuri narative care urmăresc destinul
unor personaje prin acumularea detaliilor. Astfel, sunt urmărite destinul
Otiliei, al lui Felix, al lui Stănică.
Între incipit și final există o
relație de simetrie, prezentând strada Antim în diferite etape ale vieții lui
Felix Sima. În incipit sunt fixate reperele spațio-temporale “ Într-o seară de la începutul lui iulie
1909, cu puțin înainte de orele 10 un tânăr de vvreo opsrezece ani îmbrăcat în
uniformă de licean intră pe strada Antim, venind ...”. În final
este prezentată vizita făcută de Felix pe strada Antim, acesta aflându-se
într-o altă etapă a vieții sale .
Conflictul romanului se bazează
pe relația dintre două familii înrudite, cea a lui Costache Giurgiuveanu și cea
a Aglaei. Un conflict de natura succesorală, conflictul erotic privește
realitatea adolescentului Felix si a maturului Pascalopol pentru mâna Otiliei.
În concluzie arta Călinesciană
reprezintă sinteza unor formule ce feră
impresia de tradiție și inovație. În același timp este o opera pe care Mircea
Cărtărescu o consideră metaroman. Așadar opera “Enigma Otiliei” este un roman realist dar depășește
modelul realismului clasic.
Particularitățile de construcție ale personajului – Enigma Otiliei
Otilia Mărculescu este
personajul principal și eponim al romanului. Este fiica adoptivă a lui Costache
Giurgiuveanu din a doua căsătorie. Personaj ambiguu, simbolic, sugerează enigma
și misterul feminității. Ea este expansivă, capricioasă, dar și onestă. Îi
declară lui Felix că îl iubește, dar oscilează între acest sentiment și nevoia
de echilibru.
Din caracterizarea directă
reiese portretul fetei, acesta fiind alcătuit din perspectiva lui Felix. “Fața măzlinie”, “nasul mic”, “ochii foarte albaștrii” “trupul
subtiratic”. Studentă la conservator
și înzestrată cu un temperament de artistă, Otilia îi va purta de grijă lui
Felix încă din seara venirii lui la București. Caracterizarea indirectă reiese
din faptele și gesturile personajului. Astfel firea copilăroasă veselă și iubitoare
se reflectă în afectivitatea pe care i-o oferă lui Costache. Toleranța și
indiferența reies din faptul că ignoră vorbele urâte adresate la adresa sa de
către Aglae și Aurica.
Otilia este o fire enigmatică,
ilustrând eternul enigmatic feminin. O primă secvență epică ce ilustrează
caracterul misterios al Otiliei este scena din incipit în care cei doi verișori
se întalnesc. Atitudinea protectoare a Otiliei în fața replicilor Aglaei
motivează atașamentul lui Felix Secvența din incipit reflectă tema romanului,
fiind realizată prin metoda realist-balzaciană: situarea exactă în timp și spațiu. Prin
intermediul jocului de table sunt prezentate personajele, dar și relațiile
existente între aceștia. Caracterele dezvăluite inițial nu evoluează pe
parcursul romanului, dar trasăturile personajelor sunt tot mai
evidențiate. În incipit Felix îl
cunoaște pe rafinatul Leonida Pascalopol, prietenul lui Costache Giurgiuveanu
și protectorul Otiliei, dar și familia Aglaei. Naratorul îi atribuie lui Felix
observarea obiectivă a personajelor prezentate în odaia în care este introdus.
Sunt realizate portretele fizice ale personajelor, cu detalii vestimentare și
fiziologice care sugerează în manieră clasică trăsături de caracter, de
asemenea este prezentată în mod direct, starea civilă, alături de elementele de
biografie și statutul personajelor în cadrul familiei. Toate aceste aspecte
configurează atmosfera neprimitoare și imaginea mediului în care pătrunde
tânărul și prefigurează cele două planuri narative, dar și conflictul.
O altă secvență epică importantă
pentru ilustrarea misterului Otiliei este constituită de scena în care, după
moartea lui Costache Giurgiuveanu acesta i se oferă lui Felix. După moartea lui
Costache Giurgiuveanu , Otilia se simte singură și părăsită, se va duce într-o
seară în camera lui Felix, pretextând că vrea să vadă cum arată odaia unui
băiat. De fapt Otilia dorea să i se dăruiască lui Felix, însă acesta, pentru
a-i demonstra sentimentele puternice pe care le are pentru ea refuză erotismul.
În discuția lor, Otilia îl ia ca model pe Pascalopol personaj cu care Felix se
află mereu în competiție. Aceasta discută cu Felix despre importanța carierei,
aspectul profesionat fiind legat de posibilitatea afirmării în societate. Ea nu
acceptă ca felix să renunțe la studii numai pentru a-i creea ei un confort
material. Intuiește că Felix este mult prea ambișios pentru a se putea mulțumii
numai cu iubirea ei.
. Perspectiva diferită asupra iubirii se reflectă în refuzul lui Felix și
în plecarea Otiliei alături de Pascalopol.
În concluzie, Otilia Mărculescu
este un personaj complex, construit atât
prin metode tradiționale cât și prin metode moderne. Acest personaj
rămâne o enigmă atât pentru Felix, cât și pentru Pascalopol.
Evoluția relației dintre două personaje- Enigma
Otiliei.
Felix Sima este unul dintre
personajele principale ale romanului, având un dublu rol, acela de martor, dar
și cel de actor.
Portretul fizic este definit
încă din primele pagini ale operei. “ Fața juvenilă și prelungă, aproape feminină.”. Felix Sima este
caracterizat direct de narrator încă
din primele pagini ale operei: “ un tânăr ca de vreo 18 ani, îmbrăcat în uniformă de licean.
Felix vine în casa tutorelui său
pentru a studia medicina, dar are de-a face cu sora bătrânului Aglae Tulea ,
cei trei copii ai ei și ginerele Stănică Rațiu, care nu urmăresc altceva decât
că pună mâna pe averea lui moș Costache. În acest univers singurul sprijin al
lui felix va fi Otilia Mărculescu, copila lui Costache, “verișoara pe care o cunoaște doar din
scrisori”.
Felix și Otilia alcătuiesc un
cuplu de personaje care ilustrează tema iubirii în cadrul romanului realist.
O primă secvență epică ce ilustrează
relația celor două personaje o reprezintă secvența din incipit, fiind realizată
prin metoda realist-balzaciană: situarea exactă în timp și spațiu. Prin intermediul jocului de table sunt
prezentate personajele, dar și relațiile existente între aceștia. Caracterele
dezvăluite inițial nu evoluează pe parcursul romanului, dar trasăturile
personajelor sunt tot mai evidențiate.
În incipit Felix îl cunoaște pe rafinatul Leonida Pascalopol, prietenul
lui Costache Giurgiuveanu și protectorul Otiliei, dar și familia Aglaei.
Naratorul îi atribuie lui Felix observarea obiectivă a personajelor prezentate
în odaia în care este introdus. Sunt realizate portretele fizice ale
personajelor, cu detalii vestimentare și fiziologice care sugerează în manieră
clasică trăsături de caracter, de asemenea este prezentată în mod direct,
starea civilă, alături de elementele de biografie și statutul personajelor în
cadrul familiei. Toate aceste aspecte configurează atmosfera neprimitoare și
imaginea mediului în care pătrunde tânărul și prefigurează cele două planuri
narative, dar și conflictul. Atitudinea protectoare a otiliei motivează
atașamentul lui Felix.
O
altă secvență epică importantă pentru ilustrarea evoluției relației dintre
Felix și Otilia este construită de în care, după moartea lui Costache
Giurgiuveanu acesta i se oferă lui Felix. După moartea lui Costache
Giurgiuveanu , Otilia se simte singură și părăsită, se va duce într-o seară în
camera lui Felix, pretextând că vrea să vadă cum arată odaia unui băiat. De fapt
Otilia dorea să i se dăruiască lui Felix, însă acesta, pentru a-i demonstra
sentimentele puternice pe care le are pentru ea refuză erotismul. În discuția
lor, Otilia îl ia ca model pe Pascalopol personaj cu care Felix se află mereu
în competiție. Aceasta discută cu Felix despre importanța carierei, aspectul
profesionat fiind legat de posibilitatea afirmării în societate. Ea nu acceptă
ca felix să renunțe la studii numai pentru a-i creea ei un confort material.
Intuiește că Felix este mult prea ambișios pentru a se putea mulțumii numai cu
iubirea ei.
În concluzie în cadrul cuplului
Felix- Otilia, femeia este cea care, plecând cu Pascalopol, decide pentru
amândoi și face un sacrificiu, dând tânărului posibilitatea de a-si îndeplinii
visul. În schimb nici ei nu i s-ar fi potrivit o viață modestă, pe care ar fi
fost obligată să o ducă alături de studentul Felix.
